Articole, resurse științifice și întrebări frecvente
Un spațiu de psihoeducație pentru cei care vor să înțeleagă mai bine relațiile, emoțiile și procesul terapeutic.
Texte pentru orientare și claritate
Texte pentru orientare, reflecție și pași mici între ședințe.
Despre beneficiile terapiei de cuplu
Cristiana Oprișescu
Terapia de cuplu oferă trei beneficii principale, potrivit specialiștilor cu experiență de două decenii. Primul avantaj constă în accelerarea procesului de integrare a materialului inconștient și în dezvoltarea unei autocunoașteri mai realiste. Al…
Continuare
Terapia de cuplu oferă trei beneficii principale, potrivit specialiștilor cu experiență de două decenii. Primul avantaj constă în accelerarea procesului de integrare a materialului inconștient și în dezvoltarea unei autocunoașteri mai realiste. Al doilea beneficiu se referă la primirea siguranței și a susținerii suplimentare în cadrul ședințelor. Al treilea element este crearea unui mediu structurat de dezvoltare personală și relațională.
Citându-i pe Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, putem spune că un terapeut poate ajuta clientul să evite „punctele oarbe” și să asimileze materialul din inconștient pe care altfel l-ar asimila în luni sau ani. Beneficiarii ședințelor primesc sprijin atunci când experimentează anxietate legată de explorarea unor teme noi și sensibile.
Mediul structurat și angajamentul unei terapii regulate pot motiva cuplurile să persevereze în lucrul asupra relației. Te invit să descoperi și celelalte beneficii participând la ședințe de cabinet sau la sesiuni online, dorindu-vă tuturor o relație armonioasă și conștientă.
Iubirea: de ce ne doare?
Cristiana Oprișescu
Existența poveștilor de iubire neîmplinite reflectă o realitate comună, în care oamenii își doresc conexiuni romantice sincere, dar se confruntă cu obstacole diverse. Cauzele nefericirii pot fi incompatibilitatea naturală a partenerilor, dinamici…
Continuare
Existența poveștilor de iubire neîmplinite reflectă o realitate comună, în care oamenii își doresc conexiuni romantice sincere, dar se confruntă cu obstacole diverse. Cauzele nefericirii pot fi incompatibilitatea naturală a partenerilor, dinamici dăunătoare învățate în copilărie care perpetuează răniri reciproce, sau eroziunea treptată a afecțiunii inițiale, din lipsă de experiență sau de bunăvoință.
Pentru cei mai puțin experimentați în relații, sugerez adoptarea unei perspective reflexive asupra sensului relației pe termen lung. Recomand ca ambii parteneri să-și cunoască nevoile reciproce și să se dedice împlinirii lor cu răbdare, depășind egocentrismul.
Dacă relația nu se poate împlini cu un anumit partener, există speranță în celelalte forme de iubire: relații mai potrivite, iubirea pentru copii, iubirea spirituală și iubirea de sine. Îi încurajez pe cei care suferă din lipsa iubirii romantice să găsească sprijin emoțional și să primească cu deschidere darurile multiple pe care viața le oferă.
Puterea cuvintelor
Cristiana Oprișescu
Cuvintele transportă emoții și generează reacții în cei care le aud, adesea fără ca cel care vorbește să fie pe deplin conștient de asta. Din experiența clinică am observat cum mulți clienți poartă frustrări profunde legate de vorbele neplăcute…
Continuare
Cuvintele transportă emoții și generează reacții în cei care le aud, adesea fără ca cel care vorbește să fie pe deplin conștient de asta. Din experiența clinică am observat cum mulți clienți poartă frustrări profunde legate de vorbele neplăcute primite de la părinți, colegi și parteneri de cuplu.
Impactul negativ al cuvintelor se manifestă în mai multe etape ale vieții: părinții care descurajează copiii în loc să-i motiveze, colegii care folosesc un limbaj rănitor, iar mai apoi partenerii care transmit amărăciune și reproșuri în loc de apreciere și respect. Această progresie verbală distructivă poate eroda încrederea, genera conflicte și chiar duce la despărțire.
Pentru a reveni la o stare dorită, propun mai întâi reconcilierea cu propriul trecut, acceptând că nu ai nicio vină pentru vorbele negative primite în copilărie. Apoi recomand să-ți cultivi propria apreciere, observând calitățile tale pozitive. În relațiile de cuplu, sugerez să inițiezi o comunicare caldă și empatică, bazată pe felul în care ți-ai dori să fii tratat. Puterea cuvintelor poate fi folosită constructiv dacă exprimăm intenție și respect.
Ai uitat să fii bucuros?
Cristiana Oprișescu
Câteva gânduri venite în urma ședințelor pe care le-am avut în ultima vreme. Oamenii sunt îngrijorați din cauza diferitelor probleme care apar în viața de zi cu zi și parcă uită să se bucure că trăiesc. Mare parte din suferințele lor sunt…
Continuare
Câteva gânduri venite în urma ședințelor pe care le-am avut în ultima vreme. Oamenii sunt îngrijorați din cauza diferitelor probleme care apar în viața de zi cu zi și parcă uită să se bucure că trăiesc. Mare parte din suferințele lor sunt sufletești, sau psihice, și sunt legate de pierderi sau de un gol pe care îl resimt în suflet, o teamă de a fi în această lume.
Cum să ne vindecăm de acestea? Sau cum să trăim cu suferința? Nu există răspunsuri standard. Am observat că fiecare om este unic în felul de a se raporta la viață și la diferitele situații prin care trece în fiecare zi.
Pe unii clienți de-ai mei i-a ajutat să își pună ordine în gânduri, să învețe să nu se mai lase conduși de poveștile din gânduri și să vadă aspecte ale realității pe care le uitaseră sau cărora nu le dădeau importanță. Este uneori un bun început să îți acorzi mai multă atenție, să vezi că ești un om valoros, frumos, capabil, și astfel să ai încredere în tine.
Pe alții i-a ajutat o privire mai detaliată asupra relațiilor în care se află, fie de acasă, fie de la serviciu, și o încercare de a îmbunătăți acele relații, ceea ce a dus la stare de bine, împlinire în viața personală și profesională.
Iar alți clienți au avut ocazia să experimenteze mai mult mulțumirea și recunoștința pentru viața pe care o aveau, dându-și seama că o privirea pesimistă asupra viații nu te lasă să te bucuri de ceea ce deja ai.
Procesul vindecării sau al acceptării poate fi mai lung sau mai scurt, depinde de deschiderea fiecăruia și de implicarea personală. Psihoterapeutul este un specialist care îți stă alături în acest demers al tău personal de a trece de la o etapă a vieții tale în care simți că viața nu merge cum ți-ai dorit la o altă etapă în care iei viața în mâini și faci tot ceea ce ține de tine pentru a fi mulțumit de ea.
În acest demers terapeutic, oamenii vor să învețe din nou cum să se bucure de viață, cum să facă față unor situații mai greu de gestionat și cum să ajungă acolo unde și-au dorit dar nu prea mai știau drumul.
Vă încurajez să căutați mereu bucuria în viață, armonia, mulțumirea. Acestea nu sunt doar noțiuni abstracte. Sunt momente de realitate pe care fiecare dintre noi le poate trăi și se poate bucura de ele începând cu fiecare Azi.
Nevoile de relație și rolul lor în relația de cuplu
Cristiana Oprișescu
În ședințele de psihoterapie pentru cupluri se vorbește adesea despre nevoi de relație neîmplinite, dar acest lucru este spus mai totdeauna voalat, cei doi parteneri neavând deschiderea să numească mai direct și curajos acele stări de nefericire. Ei…
Continuare
În ședințele de psihoterapie pentru cupluri se vorbește adesea despre nevoi de relație neîmplinite, dar acest lucru este spus mai totdeauna voalat, cei doi parteneri neavând deschiderea să numească mai direct și curajos acele stări de nefericire. Ei spun fie că nu se ține cont de ei, fie că nu se simt iubiți și apreciați. În dese rânduri, el spune că ea îi face reproșuri și că s-a săturat, iar ea spune că el nu petrece suficient timp împreună cu ea.
Dr. Willard F. Harley, psiholog clinician, consideră că o nevoie de relație este „o dorință foarte mare care, atunci când este împlinită, îți dă un sentiment de fericire și de mulțumire, iar când nu este împlinită, îți aduce un sentiment de nefericire și de frustrare”. Cu alte cuvinte, împlinirea nevoilor de relație generează acele sentimente pe care vrei să le trăiești în cuplu pentru a te simți fericit și împlinit. Fără ele, te simți adesea rănit, frustrat, nemulțumit și chiar neînțeles.
Care sunt nevoile de relație?
La începutul unei relații, de cele mai multe ori, nevoile noastre sunt acelea de a primi și a dărui iubire partenerului, de a ne simți în largul nostru, adică de a fi acceptați așa cum suntem și a petrece mult timp împreună. Acestea sunt nevoile de bază, care încheagă relația și oferă sentimente de fericire, recunoștință și armonie în cuplu și care vor continua să existe de-a lungul relației. Pe măsură ce cuplul se dezvoltă, apar și se manifestă mai multe nevoi de relație pe care partenerii le exprimă sau nu și care contribuie la satisfacția sau insatisfacția în cuplu.
Este necesară mențiunea că fiecare cuplu poate avea nevoi diferite, în funcție de personalitățile partenerilor și de modul în care aceștia au construit relația.
Comunicarea deschisă sau a vorbi cu liniște și drag despre orice cu partenerul și a te simți în largul tău, fără teama de judecată sau critică. Atunci când reușim să creăm și să menținem o comunicare asertivă, nevoia primară de a ne face auziți și ascultați este împlinită și ne simțim cu adevărat bine cu propria persoană, dar și cu partenerul de cuplu.
Siguranța și încrederea în cuplu, care se nasc din împărtășirea unor informații sensibile despre noi înșine, a unor vulnerabilități, precum și acceptarea pe care o primim în schimb. Mai apoi, aceste nevoi vor fi împlinite dacă cei doi continuă să-și exprime afecțiunea, iubirea, aprecierea reciprocă, nelăsând loc pentru infidelitate și gelozie.
Empatia și validarea sunt două nevoi despre care multe cupluri vorbesc și declară că le lipsesc în multe situații. Aceste lipsuri apar mai ales când există neînțelegeri, conflicte sau discuții în contradictoriu despre niște subiecte mai dificile și mai greu de abordat. Dacă învățăm să exprimăm empatie și să validăm emoțiile și gândurile partenerului, vom avea parte de o relație mai împlinită, ne vom simți cu adevărat iubiți și valoroși în raport cu omul ales, dar nu numai.
Autonomia sau libertatea în relație înseamnă să poți fi tu însuți în cadrul relației, să poți să te exprimi liber, să ai propriile alegeri și decizii în anumite situatii, fiind mereu responsabil de ele și de consecințele lor. Ajungi la autonomie pe măsură ce diferențierea sinelui crește, ceea ce înseamnă că dobândești capacitatea de a îți menține sentimentul de sine atunci când ești apropiat din punct de vedere emoțional și/sau fizic de alte persoane, mai ales atunci când acestea devin din ce în ce mai importante pentru tine. Diferențierea îți permite să îți menții propria direcție atunci când cei dragi te presează să fii de acord, să te conformezi, după cum spunea David Schnarch.
Carlotta Munier în cartea sa Le couple, l’intimité et la sexualité: un chemin vers un couple vivant et lumineux (Cuplul, intimitatea și sexualitatea; un drum spre un cuplu viu și luminos), propune și alte nevoi de relație pe care partenerii doresc să le împlinească. Dintre acestea ar fi nevoia de a sărbători viața, sensul și spiritualitatea – care face referire, pe de o parte, la bucuria pe care o resimțim în viața de zi cu zi și la recunoștința pentru ceea ce trăim, și, pe de altă parte, la sensul acordat vieții în cuplu, și apoi la spiritualitatea cuplului care are legătură cu dorința de actualizare a fiecărui individ în parte. Carlotta Munier mai amintește nevoia de a contribui la starea de bine a celuilalt, prin grija pe care i-o arătăm, prin acordarea de sprijin și ajutor și prin hotărârea de a fi alături de partener, atât în momentele fericite cât și în situațiile grele.
Rolul nevoilor de relație
Unul dintre scopurile împlinirii nevoilor de relație este acela de a menține satisfacția în cuplu la un nivel crescut. Atunci când vedem că deschiderea noastră față de partener este acceptată și primim aceeași deschidere și încredințare că suntem iubiți, înțeleși, respectați, apreciați, firește că suntem foarte mulțumiți de relația noastră și exprimăm recunoștință si reciprocitate.
Un alt rol al nevoilor de relație este acela de a salva o relație de iubire. În cartea sa, His Needs, Her Needs (Nevoile lui, Nevoile ei), dr. Harley propune o adevărată teorie despre cum să menții iubirea în cuplu și chiar sa o reaprinzi atunci când pare că despărțirea e singura rezolvare. Psihologul este de părere că partenerii dintr-o relație s-au îndrăgostit unul de celălalt pentru că s-au făcut unul pe altul fericiți și pentru că și-au împlinit reciproc nevoile emoționale cele mai importante. El consideră că și atunci când iubirea începe să se ofilească, ea totuși nu dispare de tot și poate fi redobândită, reaprinsă dacă partenerii reîncep să-și împlinească reciproc nevoile de relație.
Cum poate ajuta psihoterapia de cuplu?
În cazul în care partenerii de cuplu nu-și cunosc propriile nevoi de relație sau nu știu să le identifice pe ale celuilalt, se pot adresa unui psihoterapeut de cuplu. În cadrul ședințelor de psihoterapie, partenerii de cuplu sunt ghidați să-și descopere reciproc nevoile de relație și să învețe să vină în întâmpinarea nevoilor celuilalt într-un mod cât mai mulțumitor și mai plăcut pentru amândoi. Psihoterapia de cuplu este cheia potrivită pentru a avea o relație de cuplu satisfăcătoare și plină de sens.
În concluzie, iată o recomandare a dr. Willard F. Harley: “Acordă-i partenerului tău de relație întreaga ta atenție pentru minimum 15 ore în fiecare săptămână, folosind acel timp pentru a veni în întâmpinarea nevoilor sale de afecțiune, conversație, relaxare împreună și împlinire sexuală”. Făcând asta, probabilitatea de a crea o bază solidă pentru o relație de cuplu sănătoasă este foarte ridicată.”
Despre provocările vieții de cuplu
Cristiana Oprișescu
Vreau să vă spun câte ceva despre cele mai des întâlnite provocări ale cuplurilor din ziua de azi – provocări pe care le-am abordat în cadrul ședințelor de psihoterapie de la cabinet. Voi prezenta câteva situații și câteva abordări posibile,…
Continuare
Vreau să vă spun câte ceva despre cele mai des întâlnite provocări ale cuplurilor din ziua de azi – provocări pe care le-am abordat în cadrul ședințelor de psihoterapie de la cabinet. Voi prezenta câteva situații și câteva abordări posibile, remarcând că fiecare ședință de psihoterapie este diferită și că fiecare persoană are nevoie de o abordare unică, potrivită situației de viață în care se găsește.
Vechi de când lumea și pământul este subiectul – “cât de mult este legat soțul meu de familia de origine, mai ales de mama lui!” Pare o tematică populară și chiar banală, totuși foarte multe cupluri tinere cu vârste între 20-40 de ani se împiedică de acest subiect și nu pot să se bucure de o viață de cuplu fericită datorită vechii dileme. În cadrul ședințelor, reiese că cei doi doresc să-și întărească legătura de iubire, să se bucure mai mult de timpul petrecut împreună și să vindece legăturile cu părinții, să-și dea voie să fie adulți și să crească independent de căminul părintesc pentru a putea avea o viață armonioasă de cuplu.
O altă tematică foarte actuală este infidelitatea în cuplu, sau pur și simplu indisponibilitatea emoțională datorată implicării – fie și doar virtual – în relații de scurtă durată cu alți parteneri/partenere. Cupluri întemeiate de mai mulți ani se întâlnesc la un moment dat cu rutina, cu dispariția focului iubirii și atunci se îndreaptă spre alți parteneri care să le aprindă acest foc. În aceste situații, discut cu ambii parteneri despre ce își doresc, stabilim exact nevoile fiecăruia – dacă își doresc reaprinderea focului și rămânerea în relație, atunci vom lucra la acest subiect, iar dacă își doresc să plece fiecare pe un drum separat de partener, atunci lucrăm la aceasta. Îi ajut să înțeleagă ce îi unește și ce îi separă, să facă alegeri în mod conștient și asumat, îi pun față în față cu situația reală de viață și cei doi își aleg singuri obiectivul.
Un subiect destul de des întâlnit este distanțarea dintre soți după nașterea unui copil. Există cupluri care s-au iubit cu pasiune înainte de nașterea noului membru al familiei, dar după aceea are loc o răcire a relației și cei doi soți nu-și dau seama ce se întâmplă, deși și-ar dori să fie ca înainte nu se mai întâmplă acest lucru. În acest context, încurajez cuplurile să nu dispere, sunt situații care se pot întâmpla, prezentăm împreună cauzele și posibilele consecințe, îi ajut să-și exprime nevoile de cuplu și să se reconecteze, discutăm despre rolurile parentale, despre implicarea în viața de familie și de cuplu și soții încep să pună în practică ceea ce au decis să facă pentru îmbunătățirea relației.
Viața de cuplu și de familie are o dinamică aparte, este o relație vie și în continuă evoluție a rolurilor, sentimentelor, provocărilor, obiectivelor. De aceea și ședințele de terapie vor ține cont de toate aceste modificări și se vor raporta la persoana care este cuprinsă în mai multe tipuri de relații – familiale, profesionale, parentale. În cadrul ședințelor, caut să creez o atmosferă care să transmită încredere și empatie, în timpul cărora clienții să se simtă în largul lor și să poată vorbi deschis despre subiectele care îi preocupă. Autenticitatea ședințelor este foarte importantă pentru mine și am observat că este o trăsătură pe care o apreciază și clienții. Sunt multe de spus despre dinamica relațiilor și vă asigur că vom mai povesti despre acestea în viitor.
Studii, articole și recomandări
Materiale bazate pe cercetări, studii clinice și teorii care fundamentează practica terapeutică.
Gender differences in dyadic adjustment
Cristiana Oprișescu · studiu despre adaptarea diadică într-un eșantion de adulți din România.
Vezi studiul
Anxietatea legată de alegerile de viață la adolescenți
Recomandări practice pentru anxietatea adolescenților în fața deciziilor importante.
Citește articolul
Trăsături de personalitate și adaptare diadică
Cristiana Oprișescu și Maria Vîrlan · rolul impulsivității, căutării de aventură și empatiei în cuplu.
Vezi studiul
Primul pas în vindecarea depresiei
Interviu SmartLiving despre recunoașterea problemei și semnele la care ar trebui să fim atenți.
Citește interviul
Viața așa cum e: cât de important e să vorbești pe limba ta
Material despre comunicare, autenticitate și felul în care ajungem să fim înțeleși.
Citește articolul
Întrebări frecvente
Răspunsuri scurte pentru primele nelămuriri înainte de programare.
Ce este psihoterapia?
Psihoterapia este un proces de colaborare bazat pe profesionalism și siguranță. Abordarea mea se adaptează nevoilor tale și te însoțește în analiza aspectelor care te blochează, pentru a dezvolta resurse proprii pentru o viață mai echilibrată.
Ce este consilierea psihologică?
Consilierea psihologică se concentrează pe situații punctuale, din prezent. Te ajută să depășești un impas, să gestionezi o criză sau să iei decizii optime într-un timp mai scurt.
Care este diferența dintre un psihoterapeut și un psiholog clinician?
Psihologul clinician se ocupă de evaluare clinică, psihodiagnostic și testare. Psihoterapeutul are o formare suplimentară pentru intervenția terapeutică profundă, pe termen mediu sau lung.
Cum știu dacă am nevoie de ajutorul unui specialist?
Este un moment bun să ceri ajutor dacă stresul, tristețea, insomnia, conflictele sau dificultățile din familie îți afectează viața de zi cu zi și soluțiile obișnuite nu mai funcționează.
Cum se desfășoară prima ședință?
Prima întâlnire este una de cunoaștere reciprocă. Discutăm motivele care te-au adus la cabinet, clarificăm obiectivele și stabilim împreună cum putem lucra cel mai bine pentru tine.
Ședințele sunt complet confidențiale?
Da. Confidențialitatea este totală și garantată prin lege și prin codul deontologic al profesiei. Tot ce discutăm în spațiul terapeutic rămâne strict între noi.
Cât durează o ședință și cât de des ne întâlnim?
Ședința individuală durează 60 de minute, terapia de cuplu 70 de minute, iar terapia de familie aproximativ 90 de minute. Pentru continuitate, frecvența recomandată este de o întâlnire pe săptămână, dar ritmul final îl stabilim împreună.
Cât timp durează procesul terapeutic?
Durata variază în funcție de obiective. Uneori sunt suficiente câteva ședințe de consiliere, alteori este nevoie de câteva luni de psihoterapie pentru tipare mai vechi.
Cum mă pot programa și cum se face plata?
Programările se pot face telefonic la 0720 797 274, prin email sau prin formularul de programare de pe site. Plata se efectuează la finalul fiecărei ședințe, prin transfer bancar sau numerar la cabinet. Factura fiscală se emite în baza datelor din cartea de identitate și poate fi transmisă pe e-mail.
Ce se întâmplă dacă trebuie să anulez sau să reprogramez?
Politica standard presupune un preaviz de minimum 24 de ore. În cazuri de urgență medicală sau situații de forță majoră, căutăm împreună o soluție de reprogramare.
Programează o ședință
Dacă simți că este momentul să lucrezi cu tine, cu relația ta sau cu familia ta, putem începe cu o primă întâlnire de clarificare.
Cristiana Oprișescu
Psihoterapeut sistemic individual, de cuplu și familie și psiholog clinician. Cabinet în Brașov și ședințe online.
Servicii
- Psihoterapie individuală
- Terapie de cuplu
- Terapie de familie
- Evaluare psihologică